Președinta Maia Sandu a discutat cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu E.S. Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României la Chișinău. În contextul războiului de la graniță și al crizei energetice, Președinta...

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu E.S. Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României la Chișinău.

În contextul războiului de la graniță și al crizei energetice, Președinta Maia Sandu le-a mulțumit domnului ambasador și partenerilor români pentru sprijinul consecvent oferit țării noastre. O noutate excelentă este testarea în perioada următoare a punctului comun de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România. De asemenea, miercuri, 1 februarie, în Moldova a ajuns primul lot de lemne din România, de peste 2000 de metri steri, care vor ajunge în curând la cetățeni.

Șefa statului a apreciat, de asemenea, sprijinul Bucureștiului în parcursul nostru european. România ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie și rămâne principalul partener economic al țării noastre.

In this article