
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, efectuează astăzi o vizită oficială la Kiev, unde va avea întrevederi cu lideri de rang înalt ai Ucrainei. Agenda discuțiilor vizează consolidarea cooperării bilaterale, parcursul european, precum și aspecte legate de securitatea regională.
În cadrul vizitei, premierul moldovean se va întâlni cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, cu prim-ministra Yuliia Svyrydenko și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme, Oleksandr Korniyenko.
Alexandru Munteanu va transmite un mesaj de solidaritate și sprijin pentru poporul ucrainean în lupta sa pentru independență și libertate. Totodată, în semn de respect pentru apărătorii Ucrainei care și-au pierdut viața, prim-ministrul va depune flori la Zidul Memoriei din Kiev.
De asemenea, pe parcursul vizitei urmează să fie semnate mai multe acorduri între Republica Moldova și Ucraina, menite să faciliteze și să extindă cooperarea bilaterală.
Din delegația Republicii Moldova fac parte ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, precum și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

