Premierul interimar a convocat Consiliul Consultativ de sănătate: ”Situația rămâne alarmantă”

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, desemnat în funcție prin decretul președintelui Maia Sandu, a convocat astăzi ședința Consiliului Consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru. În...

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, desemnat în funcție prin decretul președintelui Maia Sandu, a convocat astăzi ședința Consiliului Consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru. În cadrul reuniunii, membrii Consiliului au examinat necesitatea introducerii unui set de acțiuni suplimentare în scopul eficientizării procesului de gestionare a situației pandemice, transmite breakingnews.md cu referire la telegraph.md.

Totodată, specialiștii au accentuat necesitatea dotării cu echipmanent suplimentar și sisteme centralizate de oxigenare în secțiile de terapie intensivă, având în vedere suprasolicitarea acestora în ultima perioadă.

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a menționat că evoluția situației pandemice în Republica Moldova rămâne a fi alarmantă și, în prezent, este extrem de necesară consolidarea eforturilor tuturor factorilor de decizie, inclusiv ale Parlamentului, pentru a fortifica sistemul de sănătate publică național și stoparea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

In this article