Prejudiciu de milioane de lei cauzat unei administrații publice locale

Pe parcursul lunilor ianuarie – aprilie 2022,  ofițerii  Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații, au documentat activitatea ilegală a unei companii ce gestionează o carieră de nisip din...

Pe parcursul lunilor ianuarie – aprilie 2022,  ofițerii  Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații, au documentat activitatea ilegală a unei companii ce gestionează o carieră de nisip din raionul Anenii-Noi, cauzând prejudicii materiale de câteva milioane de lei. 

În procesul documentării, polițiștii au constatat că factorii de decizie ai companiei, au dispus efectuarea lucrărilor de extragere a nisipului de pe teritorii care nu aveau de fapt această destinație.

Cunoscând despre necesitatea efectuării procedurii de schimbare a destinației terenurilor, aceștia au ignorat prevederile legislației și au continuat lucrările miniere.

Drept urmare, de pe 23 de terenuri cu destinație agricolă, dar și pe o suprafață de 0.20 ha din drumurile de câmp, care constituie proprietate publică, au fost extrase cantități mari de nisip. 

În acest sens,  au fost interpelate organele de resort, și anume Inspectoratul pentru protecția mediului și Institutul de proiectări pentru organizarea teritoriului, care au constatat că prin acțiunile factorilor de decizie ai companiei a fost cauzat prejudiciu material administrației publice locale, în raza căreia se află terenurile, în sumă de peste 9 milioane de lei, ceea ce constituie proporții deosebit de mari. 

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru samavolnicie, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin încălcarea ordinii stabilite, fiind cauzate daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Dat fiind faptul că aceste acțiuni sunt soldate cu daune în proporţii deosebit de mari, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 8 ani.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în această schemă frauduloasă.

 

In this article