Poliția ungară intervine împotriva grupului suspectat de răsturnare a ordinii constituționale

Polițiștii maghiari au desfășurat miercuri dimineață o acțiune amplă împotriva unui grup de persoane suspectate că puneau la cale o răsturnarea ordinii constituționale prin intermediul unei lovituri de...

Polițiștii maghiari au desfășurat miercuri dimineață o acțiune amplă împotriva unui grup de persoane suspectate că puneau la cale o răsturnarea ordinii constituționale prin intermediul unei lovituri de stat, scrie Hirado.hu, citând poliția națională, potrivit Digi24. Forțele de ordine au luat măsuri împotriva a 11 persoane, dintre care opt au fost audiate, iar trei reținute. Cel mai vârstnic dintre complotiști are 88 de ani. 

Potrivit poliției, membrii grupării au postat anul trecut pe o platformă video un clip în care vorbeau despre formarea „Ungariei Scitice” și înarmarea „trupelor militare naționale libere”. De asemenea, membrii grupului mai spuneau că atât foștii, cât și actualii membri ai guvernului vor fi arestați. Ei au prezis că „poliția maghiară va fi în curând dezarmată, iar armata va fi transferată”. Poliția a decis să intevină în momentul în care gruparea se pregătea de schimbarea forțată a ordinii constituționale, potrivit sursei citate.

Aproximativ 150 de polițiști au efectuat percheziții în zece locații în mai multe zone ale țării. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit în mai multe locații pistoale, muniție și puști de asalt AK, precum și arme cu gloanțe de cauciuc și arme cu aer comprimat. Printre obiectele confiscate se numără, de asemenea, diverse documente care neagă existența statului maghiar și documente legate de organizația „Ungaria Scitică”.

In this article