Peste 85% din moldoveni spun că medicii se descurcă bine sau chiar foarte bine în perioada de criză COVID-19

Majoritatea cetățenilor consideră că medicii și autoritățile, implicate în gestionarea crizei provocate de COVID-19, se descurcă bine și chiar foarte bine. O arată datele sondajului „Măsurarea impactului socio-economic...

Majoritatea cetățenilor consideră că medicii și autoritățile, implicate în gestionarea crizei provocate de COVID-19, se descurcă bine și chiar foarte bine. O arată datele sondajului „Măsurarea impactului socio-economic al COVID-19”, realizat de IDIS Viitorul în perioada 31 martie- 12 aprilie 2020.

Astfel, respondenții au fost invitați să spună în ce măsură instituțiile statului și medicii se descurcă în această perioadă de criză, legată de Coronavirus. Cei mai mulți cetățeni, 85,1 la sută, au spus că medicii se descurcă bine și foarte bine. Pe locul doi s-a plasat ministerul Sănătății, care a fost apreciat de 77,1% din respondenți, iar pe locul trei, primăriile locale – 72,1%.

Totodată, 62,6 la sută din cetățeni au apreciat acțiunile Comisiei pentru Situații Excepționale, 57,8% – ale Președinției, iar 55,1% – ale Guvernului. Peste 48 la sută din respondenți au spus că și Parlamentul se descurcă bine sau foarte bine.

Sondajul a fost efectuat la telefon pe un eșantion național de 1104 persoane.

In this article