Pensiile, achitate la timp. Criza provocată de Covid-19 nu va afecta sistemul de plăți a prestațiilor sociale

Toate pensiile și prestațiile sociale vor fi achitate la timp în luna aprilie. Comisia pentru Situații Excepționale a dispus ca instituțiile bancare să prezente Casei Naționale...

Toate pensiile și prestațiile sociale vor fi achitate la timp în luna aprilie. Comisia pentru Situații Excepționale a dispus ca instituțiile bancare să prezente Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) informația privind beneficiarii de conturi de salariu, deserviți prin intermediul instituției, conform formatului agreat de părți.

Începând  cu 1 aprilie 2020, CNAS va asigura transferul prestațiilor sociale: indemnizațiile familiilor cu copii, indemnizații de maternitate, indemnizații paternale, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă la conturile bancare de salariu ale beneficiarilor.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” va asigura, începând cu 1 aprilie 2020, distribuirea la domiciliu, cu însoțirea unui angajat al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, a pensiilor, alocațiilor sociale de stat și altor prestații sociale pentru beneficiarii de pensii pentru limita de vârstă și alocații sociale de stat pentru persoane vârstnice;  achitarea prin intermediul oficiilor poștale a plăților sociale beneficiarilor, indiferent de viza de reședință/domiciliul, asigurând regim fluidizat de acces al persoanelor și cu respectarea distanței sociale.

Comisia a mai dispus ca listele beneficiarilor tuturor tipurilor de plăți sociale: suport financiar, suport unic, ajutor social și ajutor social pentru perioada rece a anului, inclusiv transferul mijloacelor financiare să fie transmise de CNAS în primele zile de plată a lunii.

In this article