Astăzi, 25 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art. 264 alin.(3) lit.b) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis.
În temeiul art.90/1 din Codul penal, instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de patru ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
În privința inculpatului, a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara.
Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții civile, a sumei de 600 000 lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune.
Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și vor contesta sentința cu apel.
Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, la 23 decembrie 2022, inculpatul, conducând automobilul din direcția străzii Aeroportului, în direcția străzii Bacioii Noi, municipiul Chișinău, ignorând mai multe prevederi ale Regulamentului de Circulaţie Rutier, inclusiv: pct.11 lit.f) al Regulamentului, conform căruia: „conducătorul de vehicul, este obligat: la trecerile pentru pietoni cu circulație nedirijată, să cedeze trecerea pietonilor care se află la marginea părții carosabile și intenționează să se angajeze în traversare, precum și celor care traversează drumul pe partea carosabilă în direcția de mers a vehiculului; în cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vreun vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea numai după ce s-au asigurat că pe trecere nu sânt pietoni”, deplasându-se cu o viteză de 85 km/h, pe marcajul trecerii pentru pietoni, cu partea din față a automobilului, a tamponat pietonul minor, care traversa strada de la stânga spre dreapta, relativ deplasării mijlocului de transport. Drept rezultat, victima a decedat la spital.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.