Pe lângă ”dominator”, vicepremierul Andrei Spânu s-a ales cu un nou calificativ. Ion Ceban: Este un elev codaș fără inspirație

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, este un ”dvoișnik” (elev codaș) care copiază idei străine. Calificativul i-a fost dat demnitarului de primarul Capitalei, Ion Ceban, în contextul unei cereri de...

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, este un ”dvoișnik” (elev codaș) care copiază idei străine. Calificativul i-a fost dat demnitarului de primarul Capitalei, Ion Ceban, în contextul unei cereri de chemare în judecată a lui Spînu, care este nemulțumit de unele informații ”denigratoare” la adresa sa, iar drept despăgubiri a cerut ca edilul să măture Primăria Chișinău timp de un an.

”Cel mai regretabil fapt este că, aflându-se în așa funcții, nici inspirație nu au, copiază. Eu am fost cel care am dat-o în judecată pe doamna prim-ministru și pe ministrul Justiției pentru fals în declarații publice spunând că vor mătura Piața Marii Adunări Naționale. În limba rusă se spune ”dvoișnik”. Nici măcar nu știe să inventeze unele lucruri care să fie ale lui proprii”, a declarat Ion Ceban.

În contextul cererii de chemare în judecată, edilul a precizat că este gata să probeze orice declarație.
”Voi proba tot ceea ce afirm. Veți vedea în instanța de judecată. Vă amintesc, Republica Moldova a fost singura țară din Europa care a plătit cel mai scump gaz pe timp de vară. Suntem țara care plătim și cel mai scump gaz pe timp de iarnă. Acum, pe bursele internaționale prețul pentru gazele naturale este de 600 de dolari pentru mia de metri cubi. Noi plătim 1300 de dolari. Nu doar că plătim așa sume exagerate pentru acele lucruri dominatoare. Noi plătim din banii luați în credit, este vorba de 300 de milioane de euro, adică trebuie să rambursăm și creditul”, a precizat Ion Ceban.

Amintim că actualul tarif de 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, achitat de consumatorii casnici, a intrat în vigoare în 1 octombrie 2022. Atunci, pe bursele europene, prețul pentru gazele naturale era de peste 1100 de dolari pentru o mie de metri cubi.

In this article