Pe cine numește Pavel Voicu la IGP în locul lui Gheorghe Balan

Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne, a selectat un candidat pentru șefia IGP și urmează să fie numit astăzi în funcție în cadrul ședinței de Guvern. Decizia vine după...

Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne, a selectat un candidat pentru șefia IGP și urmează să fie numit astăzi în funcție în cadrul ședinței de Guvern. Decizia vine după ce Gheorghe Balan, cel care a deținut funcția de șef-interimar al IGP din luna iunie până în prezent, și-a prezentat ieri cererea de demisie.

Potrivit reprezentanților MAI, candidatul pentru funcția de șef al IGP, selectat de Voicu, este Vadim Cojocaru, fostul director-adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Cojocaru este unul dintre puținii ofițeri din R.Moldova care deține gradul de general. Din 1994 până în 2018 a deținut mai multe funcții în cadrul organelor de forță din R.Moldova, cum ar fi: șef al poliției criminale, comisar al sectorului Botanica, dar și șef al Direcției Combaterea Crimei Organizate. În 2009, Vadim Cojocaru a fost director general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

Ulterior, în 2012, acesta a ocupat postul de consilier al primarului general al municipiului Chişinău pe probleme de securitate şi ordine publică, iar din 2013 până în 2018 a deținut funcțai de director-adjunct al Centrului Național Anticorupție.

In this article


Join the Conversation