Polițiștii din Călărași au destructurat activitatea ilegală a patru bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 41 de ani, suspectați de trafic de droguri.
În vederea acumulării materialului probatoriu, oamenii legii au descins cu patru percheziții la domiciliile acestora, de unde au ridicat mai multe pliculețe cu substanțe asemănătoare cannabisului, marijuanei și PVP-ului (sare), precum și dispozitive confecționate artizanal destinate consumului de substanțe narcotice.
Drogurile au fost ridicate, sigilate și transmise pentru efectuarea expertizelor.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare, în proporţii deosebit de mari”.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă închisoare de la 1 la 6 ani.
La moment sunt demarate acțiuni speciale de investigație și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor.