Participare masivă a moldovenilor din străinătate în al doilea tur al alegerilor

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează că diaspora este din ce în ce mai activă și mobilizată la vot. Potrivit MAE, astăzi, 3 noiembrie, moldovenii din diasporă...

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează că diaspora este din ce în ce mai activă și mobilizată la vot.

Potrivit MAE, astăzi, 3 noiembrie, moldovenii din diasporă demonstrează un spirit extraordinar de implicare în alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

„Fie că sunt în Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, sau alte țări ale lumii, diaspora noastră este unită și hotărâtă să contribuie la viitorul Republicii Moldova.

Mulțumim tuturor celor care fac un efort pentru a vota! Fiecare vot contează, iar participarea voastră este un exemplu puternic de solidaritate și implicare pentru un viitor mai bun”, au anunțat reprezentanții MAE.

De menționat că, potrivit CEC, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2024, moldovenii din diasporă manifestă o activitate mai mare în comparație cu aceeași perioadă din turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020.

Astfel, potrivit datelor furnizate de CEC în timp real, până la ora 12:30 au votat peste 94.000 de persoane stabilite în afara țării.

Amintim că astăzi, 3 noiembrie, are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. În acest sens, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.

Secțiile de votare vor fi deschise de la 07:00 până la 21:00, ora locală în fiecare stat, cu posibilitatea extinderii programului cu cel mult două ore de către autoritățile electorale de circumscripție.

Foto: MAE

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article