Panică la bord: Un avion Ethiopian Airlines a aterizat de urgență

Un avion al Ethiopian Airlines cu destinația Mumbai a aterizat de urgență după ce șapte persoane la bord s-au simțit rău din cauza depresurizării cabinei. Incidentul a avut...

Un avion al Ethiopian Airlines cu destinația Mumbai a aterizat de urgență după ce șapte persoane la bord s-au simțit rău din cauza depresurizării cabinei.

Incidentul a avut loc recent, cînd aeronava, un Boeing 787 Dreamliner, zbura deasupra Mării Arabiei, la o altitudine de croazieră de peste 10.000 de metri.

În urma unei scăderi bruște a presiunii din cabină, piloții au hotărît să coboare rapid la o altitudine mai joasă, conform datelor Flightradar24.

Avionul a aterizat de urgență pe un aeroport din Mumbai, după care cei șapte pasageri cu probleme au fost preluați de echipa medicală a aeroportului. Unul dintre ei a necesitat spitalizare, notează Noi.md cu referire la antena3.ro.

Incidentul vine imediat după unul similar din 24 iunie, în care membri ai echipajului și cinci pasageri ai unui zbor Air India care călătorea de la Londra la Mumbai s-au simțit rău, acuzînd stări de amețeală și greață.

Motivul îmbolnăvirii este încă în curs de investigare, în timp ce un oficial al companiei aeriene, sub condiția anonimatului, a declarat că ar putea fi cauzat de o scădere treptată a presiunii în cabină sau de o decompresie lentă.

Air India a declarat că investighează incidentul, adăugînd că Direcția Generală a Aviației Civile a fost notificată despre acesta.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article