Activistul rus de opoziție Vladimir Kara-Murza a fost condamnat luni, 17 aprilie, de către Tribunalul Moscova la 25 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu condiții stricte de detenție pentru trădare și alte acuzații legate de criticile sale la adresa războiului din Ucraina, transmite BBC și G4media. Fostul jurnalist și politician este cel mai recent dintre opozanții lui Putin care au fost asasinați, arestați sau forțați să părăsească Rusia.
El a negat acuzațiile și denunțat procesul drept unul politic.
Kara-Murza, care se află deja în arest, poate contesta sentința la Curtea de Apel din Moscova.
Pe lângă faptul că a criticat așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina, Kara-Murza a vorbit deschis și împotriva președintelui Vladimir Putin și a represiunii guvernului său împotriva disidenței. În vârstă de 41 de ani, a jucat un rol-cheie în convingerea guvernelor occidentale de a sancționa oficialii ruși pentru abuzurile privind drepturile omului și corupție.
Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, a fost încarcerat în aprilie anul trecut pentru că a criticat deschis invazia Rusiei în Ucraina și a fost ulterior acuzat de înaltă trădare, o infracțiune care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare.
Înainte de a fi acuzat de trădare în octombrie, Kara-Murza se confrunta deja cu două dosare penale, inclusiv unul în care era acuzat de răspândirea de „minciuni” despre armata rusă și de sprijinirea activităților unei organizații considerate „indezirabile” de către autorități.
Kara-Murza, care a supraviețuit la două tentative de otrăvire de-a lungul anilor, ambele puse pe seama Kremlinului, a fost, de asemenea, etichetat drept „agent străin” în aprilie anul trecut.
Potrivit avocatului său Vadim Prohorov, opozantul suferă de polineuropatie şi patologie neuromusculară, consecinţe ale celor două otrăviri.
În pofida presiunilor în creştere asupra opozanţilor, Kara-Murza a refuzat să părăsească Rusia: înainte de arestarea sa, el rămăsese unul dintre ultimii critici cunoscuţi ai Kremlinului care nu fugise din ţară sau nu fusese întemniţat.