Moldova nu este complet izolată, așa cum susțin opinenții politici ai PSRM, iar socialiștii continuă să deschidă ușile către Europa. Astfel a comentat jurnalistul Valeriu Reniță informațiile despre vizita de lucru a edilului Capitalei, Ion Ceban, la Forumul Primarilor ONU, care reunește conducătorii marilor orașe din Europa, America de Nord, Asia Centrală și Caucaz.
“Această informație contrazice ideea propagandistă, potrivit căreia Moldova se află în deplină izolare. Dacă nu toți socialiștii, atunci cei mai pricepuți continuă să clădească drumul spre Europa. Întâmplător sau nu, dar platforma electorală a lui Igor Dodon conține o secțiune despre „Dezvoltarea mediului urban”, care prevede implicarea specialiștilor străini în crearea planurilor de îmbunătățire a orașelor din Moldova, creând un mediu urban confortabil”, a scris jurnalistul într-o analiză publicată pe canalul său de Telegram.
Totodată, Valeriu Reniță îi îndeamnă pe contracandidații lui Dodon, Renato Usatîi și Maia Sandu, să fie mai atenți și la faptul că actualul președinte își îndeplinește promisiunile. Astfel, de exemplu, salariile pentru medici au fost deja majorate, iar începând cu 1 octombrie, pensionarii primesc alocația de 900 de lei.