Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui ofițer de urmărire penală din cadrul IP Nisporeni și a unui mijlocitor, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă (324 alin.(1) din Codul penal).
Urmărirea penală a fost pornită în luna martie 2023, de către Procuratura Anticorupție în baza unei plângeri.
Conform probatoriului acumulat de PA în comun cu SPIA al MAI, ofițerul de urmărire penală din cadrul IP Nisporeni, fiind persoană publică, a pretins personal și prin intermediul unui mijlocitor, bani în sumă de 5000 euro, în scopul efectuării unor acțiuni de urmărire penală îndreptate spre adoptarea unei soluții favorabile în privința denunțătorului în cadrul cauzei penale în care acesta avea statut de învinuit pentru comiterea infracțiunii de escrocherie.
În consecință, mijlocitorul care acționa în interesul ofițerului de urmărire penală, a primit sub controlul organului de urmărire penală, o parte din banii pretinși anterior în sumă de 2 500 euro.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Ungheni, sediul Central.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra sumei de 290 euro, 960 dolari SUA și 15500 lei depistați în cadrul percheziției efectuate la mijlocitor.