
O femeie de 70 de ani din raionul Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după ce a fost înșelată de persoane necunoscute care s-au prezentat drept electricieni. Cazul a fost raportat recent Poliției, deși fapta fusese comisă anterior.
Potrivit oamenilor legii, escrocii au contactat telefonic pensionara și i-au spus că trebuie schimbat contorul electric. Sub acest pretext, au convins-o să le comunice un cod primit prin SMS.
Ulterior, de pe cardul bancar pe care femeia își primea pensia au fost efectuate trei retrageri de numerar de la un bancomat, fiecare în valoare de 10.000 de lei. Prejudiciul total se ridică la 30.000 de lei.
Poliția precizează că, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică. Totuși, datorită vigilenței cetățenilor, alte 60 de tentative de fraudă au fost oprite înainte de a provoca pierderi financiare.
În acest context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu divulge nimănui codurile primite prin SMS, datele bancare sau alte informații confidențiale. De asemenea, recomandă să nu dea curs solicitărilor suspecte ale persoanelor care pretind că reprezintă companii sau instituții.
În cazul unui apel suspect, cetățenii sunt sfătuiți să închidă telefonul și să contacteze instituția respectivă folosind datele oficiale de contact. Poliția atrage atenția și asupra importanței informării persoanelor în etate despre metodele de fraudă și măsurile de protecție.
Persoanele care au devenit victime ale escrocheriilor sau au identificat tentative de fraudă sunt îndemnate să sesizeze imediat Poliția.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

