O bunică de 88 de ani din România și-a donat paltonul cu 4.000 de euro în buzunar. Femeia a realizat abia după două săptămâni și a sunat la 112. Cea care a primit haina este cercetată penal, însă susține că nu a găsit niciun ban.
Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către o localnică de 88 ani, cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a donat unei femei din municipiul Suceava un palton în care se afla suma de 4.000 euro.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bătrâna care locuiește singură, în urmă cu aproximativ două săptămâni a luat legătura cu o veche cunoștință de a sa, Rodica S., de 64 ani, din municipiul Suceava, căreia i-a transmis că dorește să îi ofere un palton”, a transmis Poliția.
Beneficiara hainei a mers la locuința donatoarei, de unde a ridicat haina.
După aproximativ două săptămâni, femeia de 88 de ani și-a amintit faptul că a depozitat în paltonul donat suma de aproximativ 4.000 de euro pe care a strâns-o de-a lungul timpului.
Ulterior, polițiștii au luat legătura telefonică cu beneficiara hainei, aceasta declarând că „nu a găsit nicio sumă de bani în palton”.
În acest caz, IPJ Suceava a fost un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul „comiterii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”.