
O femeie originară din Republica Moldova a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Rocca Priora, situată în apropiere de Roma. Autoritățile italiene analizează circumstanțele cazului și iau în calcul inclusiv ipoteza unui omor.
Potrivit presei italiene, citate de Ilmattino.it, victima, Irina Cerbakova, în vârstă de 38 de ani, a fost descoperită fără suflare pe podeaua locuinței, prezentând o rană la cap. Trupul neînsuflețit a fost găsit săptămâna trecută, în seara zilei de joi, de concubinul său, cetățean moldovean, și de un prieten al acestuia, ambii reveniți din oraș.
Bărbatul a alertat imediat serviciile de urgență, însă echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate.
La domiciliul femeii au intervenit și carabinierii, care au izolat zona și au ridicat probe pentru investigații. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv o cădere accidentală sau o posibilă agresiune.
Conform informațiilor preliminare, Irina Cerbakova și partenerul ei s-ar fi mutat la Rocca Priora în urmă cu aproximativ șase luni și ar fi avut o situație socială dificilă. În seara tragediei, partenerul femeii și prietenul acestuia ar fi petrecut mai multe ore într-un bar din localitate, revenind de mai multe ori la locuință. Descoperirea corpului neînsuflețit ar fi avut loc în jurul orei 22:30.
Cei doi bărbați au fost audiați de anchetatori pentru stabilirea exactă a cronologiei evenimentelor. Totodată, au fost ridicate imaginile camerelor de supraveghere din zonă, care urmează să fie analizate.
Trupul femeii urmează să fie supus autopsiei, rezultatele acesteia fiind esențiale pentru stabilirea cauzelor exacte ale decesului și pentru continuarea anchetei.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

