O fostă finalistă la Miss Elveția și fost model, Kristina Joksimovic, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită moartă în casa ei din Binningen, Elveția. Soțul ei, Thomas, a recunoscut că a comis crima în luna februarie a acestui an și rămâne în arest, relatează presa elvețiană. Acum au fost făcute publice detalii macabre din anchetă: femeia a fost sugrumată, dezmembrată și pasată în blender de soțul ei, spun anchetatorii.
Informațiile apar în motivarea judecătorilor de la Curtea Federală din Lausanne, prin care este respinsă cererea de eliberare din închisoare a suspectului, potrivit bzbasel.ch.
Bărbatul, al cărui nume de familie nu a fost făcut public, a recunoscut crima în timpul unei reconstituiri, în martie, și a susținut că a fost în legitimă apărare, pentru că femeia l-a atacat brusc cu un cuțit, „după o discuție amicală”.
Anchetatorii cred însă că este vorba despre o crimă cu premeditare. Ei spun că, după ce a sugrumat-o pe Kristina, inculpatul ar fi folosit un ferăstrău și o foarfecă de grădină pentru a dezmembra trupul victimei sale, pe care apoi a încercat să-l dizolve cu substanțe chimice și să-l paseze folosind un blender de bucătărie industrial. Aparatul folosit a fost găsit și în casă.
„Moartea nu a fost rezultatul unui act de autoapărare”, se arată în raportul autopsiei, potrivit 20min.ch.
Anchetatorii mai spun că suspectul a manifestat un „nivel considerabil de energie criminală, lipsă de empatie și sânge rece după ce și-a ucis soția” și a încercat să acopere crima.
Procurorii au mai dezvăluit că bărbatul a mai avut tendințe violente și în treccut. Și-ar fi strâns o fostă parteneră de gât, a lovit-o și a împins-o într-un perete.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!