
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit de către concubina sa care a și alertat poliția. Descoperirea macabră a avut loc în seara zilei de ieri, 29 iulie, în jurul orei 19:03, în localitatea Ciocîlteni, din raionul Orhei.
Solicitată telefonic, Elena Băetrău, a declarat că victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 44 de ani.
„La fața locului polițiștii au stabilit că bărbatul s-a sinucis prin spânzurare într-o anexă din gospodăria în care locuia cu concubina sa. Din spusele concubinei careva conflicte între aceștia nu au fost și nu cunoaște ce l-ar fi determinat pe bărbat să parcurgă la astfel de gest. Bărbatul nu a lăsat niciun bilețel de adio”, a precizat Băetrău.
Victima era tatăl a doi copii din prima căsătorie.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit bărbatul, dar și motivul care l-a făcut pe acesta să recurgă la acest gest disperat.