
O femeie fără adăpost în vârstă de 47 de ani, Stella Gollovena, a fost inculpată după ce ar fi rănit patru bărbați într-un incident produs miercuri în cartierul turistic Covent Garden din Londra, a anunțat poliția britanică.
Femeia este acuzată de rănirea intenționată a patru persoane și de deținerea unei „arme ofensive” într-un loc public. Aceasta a fost plasată în detenție provizorie și s-a prezentat joi în fața unui tribunal din Highbury.
Potrivit poliției, primele cercetări indică faptul că incidentul ar fi fost unul izolat și ar avea legătură cu probleme de sănătate mintală. Oamenii legii au precizat că la fața locului au fost găsite o pereche de foarfece.
Forțele de ordine au fost alertate miercuri, în jurul orei locale 12:30, după semnalarea unui incident în Covent Garden, o zonă cunoscută pentru teatrele, magazinele și restaurantele sale.
Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit patru bărbați răniți, cu vârste cuprinse între 34 și 52 de ani. Femeia a fost reținută pe loc, iar victimele au fost transportate la spital.
Poliția a anunțat ulterior că toți cei patru bărbați au fost externați, iar rănile suferite nu sunt considerate de natură să provoace consecințe grave.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

