O femeie din Ialoveni, șantajată cu imagini intime

Doi bărbați sunt cercetați penal de polițiștii din Ialoveni pentru șantaj. Bărbații de 30 și 32 de ani, domiciliați în localitățile Puhoi și Țâpala din raionul Ialoveni, au...

Doi bărbați sunt cercetați penal de polițiștii din Ialoveni pentru șantaj.

Bărbații de 30 și 32 de ani, domiciliați în localitățile Puhoi și Țâpala din raionul Ialoveni, au ajuns în vizorul polițiștilor după ce victima, o femeie de 38 de ani, a sesizat polițiștii din Ialoveni precum că este șantajată de niște persoane.

Astfel, polițiștii au stabilit că, la începutul anului 2021, suspecții, timp de două luni, au șantajat victima de la care ar fi cerut 2.000 de euro, amenințând-o cu publicarea fotografiilor cu caracter intim în spațiul public.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestora a fost ridicat un telefon mobil prin intermediul căruia aceștia ar fi șantajat femeia, dar și alți purtători de informații (stick-uri, telefoane, înscrisuri de ciornă).

Mai mult, s-a stabilit că unul dintre suspecți este rudă cu victima.

Acesta a intrat în posesia fotografiilor victimei, după ce mama femeii l-ar fi rugat să-i instaleze niște aplicații în telefon.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj.

La moment, bărbatul de 30 de ani, care este și ruda victimei, este audiat de către polițiști și și-a recunoscut vina, iar cel de-al doilea este pus sub învinuire și este dat în căutare, fiind plecat peste hotarele țării.

Conform legii penale, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani, cu amendă de la 42.500 la 67.500 de lei.

 

In this article