O femeie de 43 de ani, rănită într-o explozie provocată de o scurgere de gaz, la Leova

O femeie de 43 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare, în urma unei deflagrații produse într-o gospodărie din satul Tigheci, raionul Leova....

O femeie de 43 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare, în urma unei deflagrații produse într-o gospodărie din satul Tigheci, raionul Leova. Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Incidentul s-a produs marți, 20 octombrie, într-o construcție auxiliară a gospodăriei, în timp ce femeia pregătea mâncarea. Potrivit informațiilor preliminare, explozia ar fi fost provocată de acumularea gazului natural scurs de la aragaz.

Deflagrația a deteriorat parțial acoperișul, tavanul, un geam și ușa încăperii. Incendiu nu s-a produs, precizează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Specialiștii instituției au stabilit preliminar că femeia ar fi lăsat accidental aragazul deschis, ceea ce ar fi dus la acumularea gazului și, ulterior, la producerea exploziei.

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic starea tehnică a instalațiilor de gaz și să asigure întreținerea corespunzătoare a acestora. Totodată, încăperile trebuie aerisite corespunzător, iar echipamentele alimentate cu gaz trebuie utilizate cu respectarea regulilor de siguranță.

Pentru prevenirea unor astfel de incidente, salvatorii recomandă și instalarea detectoarelor de gaz în locuințe. În cazul unei situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

In this article