Noul ministru al Justiției, Olesea Stamate, a depus astăzi jurământul în prezența președintelui Igor Dodon și a prim-ministrului Maia Sandu.
Ea a fost înaintată în fucnție la scurt timp după ce ieri ministrul Justiției în Guvernul condus de Maia Sandu, Stanislav Pavlovschi, a depus cerere de demisie din funcție.
Președintele Igor Dodon a declarat că are mari așteptări de la noul ministru al Justiției, iar premierul Maia Sandu a declarat va face tot posibilul ca oamenilor să li se facă dreptate.
Olesea Stamate a fost până în prezent președinte al Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă. Este licențiată în drept, magistru în studii europene avansate la Colegiul Europei și avocat.