
Un nou incendiu de vegetație a izbucnit recent pe bulevardul Traian din Capitală. La fața locului intervin pompierii, care încearcă să limiteze răspândirea focului. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, un echipaj de pompieri acționează în prezent pentru lichidarea incendiului, iar cauza va fi stabilită după stingerea flăcărilor.
Acesta este al treilea incendiu înregistrat în zonă de la începutul lunii martie. Primul a avut loc pe 16 martie și a afectat aproximativ două hectare de vegetație, iar al doilea, pe 18 martie, a distrus 13 metri pătrați de vegetație uscată.
Salvatorii au explicat că condițiile meteorologice de primăvară:vânt, temperaturi pozitive și umiditate scăzută, favorizează apariția focarelor de vegetație, iar focul se poate extinde rapid, scăpând ușor de sub control.
Cetățenii sunt îndemnați să evite aprinderea vegetației uscate și a deșeurilor menajere. Arderea frunzelor, crengilor și a altor resturi vegetale reprezintă un pericol major, deoarece poate provoca incendii necontrolate, punând în pericol viața oamenilor și bunurile materiale, afectând solul și poluând aerul.
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit la 32 de cazuri pentru lichidarea focarelor de vegetație.
Legea interzice arderea resturilor vegetale în câmp deschis. Conform articolului 115 alineatul (3) din Codul contravențional al Republicii Moldova, persoanele fizice riscă amenzi între 60 și 90 de unități convenționale, iar persoanele juridice între 240 și 300 de unități convenționale. În situații de risc sau în cazul izbucnirii unui incendiu, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat Serviciul 112.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

