Cabinetul de Miniștri a aprobat, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, majorarea cu 25% a normelor de asigurare cu produse alimentare a pacienților în următoarele instituții publice bugetare cu profil pediatric din subordinea ministerului Sănătății:
– Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Chișinău;
– Centrul de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă, Chișinău;
– Centrul de Plasament Temporar și Reabilitare pentru Copii, Bălti;
– Centrul de Recuperare pentru Copii, Ceadîr-Lunga;
– Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Cornești;
– Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Tîrnova;
– Centrul de Reabilitare pentru Copii „Sergheevca”, Ucraina.
Totodată, în aceeași măsură, se va majora și pachetul alimentar pentru donatorii care oferă sânge și componente sangvine în mod neremunerat la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
Menționăm că, modificările țin doar de instituțiile cu finanțare de la bugetul de stat, a căror alimentare este aprobată prin tarife fixe. Prevederile nu se referă la alimentarea pacienților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală, a căror alimentare nu este reglementată prin tarife stricte. Majorarea normelor de cheltuieli cu 25% a reieșit din nivelul cumulativ al indicelui prețurilor de consum (IPC).