Nicu Popescu la Veltta: Am discutat parcursul european al R. Moldova

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului al Republicii Malta, Ian Borg. Oficialii au discutat despre...

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului al Republicii Malta, Ian Borg. Oficialii au discutat despre parcursul european al R. Moldova și despre progresele în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

„Contăm în acest sens și pe suportul Maltei pentru începerea negocierilor de aderare până la sfârșitul acestui an, precum și pentru accelerarea extinderii UE. În context, am mulțumit pentru prezența premierului Robert Abelala la Summit-ul Comunității Politice Europene din 1 iunie, care a fost prima vizită a unui prim-ministru maltez în țara noastră”, a declarat Nicu Popescu.

Șeful MAEIE a menționat că autoritățile de la Chișinău contează pe participarea Maltei și la cea de-a 4-a conferință ministerială a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău în toamna acestui an.

„Am apreciat, de asemenea, bunele relații dintre țările noastre și am exprimat dorința de a intensifica cooperarea la nivel instituțional. În acest sens, am semnat un memorandum privind cooperarea dintre Academia Mediteraneană de Studii Diplomatice și Institutul Diplomatic al MAEIE”, a spus Nicu Popescu.

Oficialul de la Chișinău a mai declarat că în cadrul întrevederii a discutat cu autoritățile de la Valetta despre cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, intensificarea cooperării sectoriale, accentul fiind pus pe atragerea investițiilor, organizarea misiunilor de afaceri cu implicarea camerelor de comerț din cele două state.

La Valletta, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu președintele Comisiei Afaceri Externe și Europene a Camerei Reprezentanților, Glenn Bedingfield.

„I-am mulțumit domnului Bedingfield pentru susținerea parcursului nostru european. Totodată, am pledat pentru intensificarea dialogului parlamentar, dar și a cooperării în domenii precum turismul, securitatea cibernetică și digitalizarea”, a conchis Nicu Popescu.

In this article