Patru tineri cu vârstele cuprinse între 20 și 24 de ani sunt cercetați penal, fiind suspectați de comiterea a două furturi dintr-un oficiu din sectorul Botanica al municipiului Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, tinerii, în decurs de o lună, au pătruns repetat pe timp de noapte, prin deteriorarea ușii, în același oficiu de chirii auto, de unde au sustras mai multe contracte, acte personale, dar și bani în sumă totală de 11.400 de euro.
În urma măsurilor de investigație întreprinse de ofițerii de la Botanica, suspecții au fost identificați și reținuți în raionul Călărași.
La domiciliile și în mașinile acestora au fost efectuate mai multe percheziții autorizate, de unde au fost ridicate probe care confirmă implicarea lor în infracțiuni. Drept urmare, doi dintre tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
Persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la patru ani.
Acțiunile de documentare au fost desfășurate sub conducerea procurorilor de la Botanica, cu sprijinul polițiștilor de patrulare.