
O instanță din Estonia i-a recunoscut vinovați pe doi moldoveni de incendierea unui restaurant ucrainean în Tallinn.
S-a stabilit că incendiul provocat pe 31 ianuarie a fost comis la ordinul serviciilor secrete ruse, transmite IPN.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
Cei doi moldoveni ar fi fost recrutați într-o închisoare din Rusia de Directoratul principal de spionaj (GRU), afirmă Harrys Puusepp, șefa unui birou din cadrul Serviciului Intern de Securitate estonian, citată de ERR.ee.
După ce au săvârșit atacul, bărbații au părăsit țara. Ulterior, judecătorii estonieni, la cererea procurorilor, i-au plasat în arest preventiv în lipsă, iar parchetul le-a emis un mandat european de arestare. Câteva zile mai târziu, aceștia au fost reținuți în Italia și extrădați în Estonia.
În baza unui acord de recunoaștere a vinovăției, primul bărbat, Ivan Chihaial, a declarat procuraturii că în vara anului trecut a stabilit legături cu persoane conectate la GRU și că a fost însărcinat să incendieze un supermarket din localitatea Osula, județul Võru din Estonia.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
În următoarea zi, persoana care acționa în numele și în interesul GRU i-a însărcinat moldoveanului să incendieze restaurantului „Slava Ukraina” din Tallinn. Pentru a efectua operațiunea, acesta l-a implicat pe verișorul său, cu același nume. Ultimul nu ar fi știut despre interesele serviciilor speciale ruse.
Tribunalul din Harju l-a condamnat pe primul bărbat la șase ani și jumătate de închisoare, dintre care șase luni cu executare. Totodată, acesta trebuie să achite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin incendiere. Cel de al doilea bărbat, care a fost implicat doar în incendiul de la Tallinn, a primit o pedeapsă de șase luni, deoarece nu era clar dacă știa că incidentul avea legătură cu serviciile secrete rusești.
Anterior, și alți cetățeni moldoveni au fost implicați în acțiuni de destabilizare, la ordinul Rusiei. În anul 2023, patru moldoveni au fost învinuiți de huliganism, fiind suspectați că au desenat simbolul evreiesc „Steaua lui David” pe mai multe clădiri din Paris. Ancheta ulterioară a dezvăluit că graffiti-urile făceau parte dintr-o tentativă de destabilizare a Rusiei de a amplifica tensiunile dintre marile comunități evreiești și musulmane din Paris, potrivit Securing Democracy.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!