Moldovean îngropat de viu în Italia sub lemne și crengi. Angajatorul italian, condamnat la închisoare

Într-un caz de o indiferență îngrozitoare, un antreprenor italian din Belluno, regiunea Veneto, a fost condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru că a mutat...

Într-un caz de o indiferență îngrozitoare, un antreprenor italian din Belluno, regiunea Veneto, a fost condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru că a mutat și abandonat corpul unui angajat rănit la locul de muncă.

Muncitorul moldovean Vitali Mardari a murit la vârsta de 28 de ani, după ce a fost rănit de cablul unui teleferic.

Italianul pentru care lucra, Riccardo Sorarù, i-a mutat trupul încă în viață departe de locul accidentului de muncă, l-a acoperit cu lemne și crengi de copac, apoi l-a abandonat la marginea drumului.

Vitali Mardari lucra în dimineața zilei de 19 noiembrie 2018 în pădurile din Val delle Moneghe, la aproximativ 600 de metri de locul unde i-a fost găsit corpul.

El participa la lucrările de montare ale unui teleferic pentru transportul lemnului, când un cablu de oțel l-a lovit puternic în zona capului, provocându-i mai multe fracturi craniene.

Muncitorul moldovean nu a decedat pe loc, așa cum se credea inițial, dar pentru că nu avea încheiat un contract de muncă, proprietarul italian al societății pentru care lucra a hotărât să-l ducă departe de șantierul de lucru pentru a nu avea probleme și a-și asuma răspunderea.

Deși se afla în stare critică, inconștient, dar încă respirând, angajatorul a ales să-l mute la marginea unui drum, punând peste trupul bărbatului crengi de copac și alte bucăți mari de lemne pentru a sugera că ar fi murit în urma căderii dintr-un copac.

Italianul însuși a sunat apoi la autorități spunând că a găsit trupul unui bărbat mort pe care nu îl cunoaște și că probabil era al unui tăietor de lemne care suferise o căzătură. Alți doi lucrători care lucrau tot la negru, și care l-ar fi ajutat pe Sorarù, au dispărut.

Când echipele de salvare au sosit la fața locului, Vitali Mardari murise.

A fost deschisă o anchetă, care a scos adevărul la iveală.

Condamnat în primă instanță și în apel, Riccardo Sorarù, în vârstă de 46 de ani, s-a adresat Curții de Casație, sperând la o reducere a pedepsei, dar cererea sa a fost respinsă. Astfel, verdictul inițial rămâne ferm și Sorarù va merge la închisoare pentru 4 ani și 5 luni.

Ludmila, sora victimei, a fost profund mișcată de decizia judecătorilor. „S-a făcut dreptate”, a declarat ea.

„Un astfel de comportament trebuia pedepsit exemplar. Așa am sperat și nu putem decât să mulțumim judecătorilor care, de trei ori, au decis astfel.”

Cu toate acestea, durerea familiei nu s-a diminuat. Deși tribunalul a dispus o compensație provizorie imediată de 110.000 de euro pentru rude, acestea nu au primit încă nicio sumă și intenționează să acționeze pe cale civilă.

„Nimeni nu ne va aduce înapoi pe Vitali, care ne lipsește în fiecare minut, dar știind că cel care l-a tratat în acest mod inuman va plăti cu închisoarea ne redă sentimentul unei justiții în sfârșit îndeplinite”, a încheiat Ludmila.

 

In this article