Moldova va primi un grant de aproape 44 de milioane de dolari pentru finanțarea necesităților bugetului de stat

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 43,76 de milioane de dolari pentru finanțarea necesităților bugetului de stat. Parlamentul urmează să ratifice Acordul de grant „Fondul fiduciar...

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 43,76 de milioane de dolari pentru finanțarea necesităților bugetului de stat.

Parlamentul urmează să ratifice Acordul de grant „Fondul fiduciar multidonator pentru cofinanțarea Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”. Acordul a fost semnat pe 9 decembrie curent între țara noastră, pe de o parte, și  Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, pe de altă parte.

Comisia economie, buget și finanțate a aprobat, astăzi, raportul la proiectul de lege pentru ratificarea documentului respectiv și îl va prezenta pentru examinare, în două lecturi, în cadrul ședinței plenare a Legislativului.

Grantul urmează a fi debursat într-o singură tranșă, până la data de 31 mai 2023.

In this article