Moldova Agroindbank oferă despăgubiri de jumătate de milion clienților care au avut de suferit de pe urma jafului bancar

Consiliul Moldova Agroindbank, întrunit în regim de urgenţă, a luat decizia de a compensa fiecare client păgubit cu o sumă de până la 500 000 lei. Hotărârea, luată...

Consiliul Moldova Agroindbank, întrunit în regim de urgenţă, a luat decizia de a compensa fiecare client păgubit cu o sumă de până la 500 000 lei. Hotărârea, luată în pofida prevederilor contractuale şi a practicilor naţionale şi regionale bancare, a fost adoptată la doar două zile de la furtul produs în sucursala Chişinău-Buiucani, în urma căruia au fost sustrase bunuri din casete de siguranţă, transmite Breaking News.

Decizia a fost anunţată de conducerea MAIB în cadrul unei întrevederi cu clienţii păgubiţi.

„Este o situaţie fără precedent pentru Republica Moldova şi pentru MAIB. Eforturile noastre sunt îndreptate în primul rând spre clienţii afectaţi, pe care îi asigurăm că vom lucra non-stop, pentru a contribui la soluţionarea operativă a acestui caz de către organele de anchetă, depistarea şi tragerea la răspundere a infractorilor. Întreaga conducere a băncii, întregul Consiliu regretă cele întâmplate. Suntem siguri că vom ieşi mai puternici ca bancă din această provocare şi vom lucra dublu pentru a devansa aşteptările clienţilor noştri”, a comentat Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB.

Banca anunţă un fond de recompensă de 1 000 000 de lei potenţialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reținerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate. Informațiile pot fi furnizate la adresa [email protected] sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777.

Pe lângă asigurarea măsurilor suplimentare de securitate, serviciul casete de siguranţă urmează a fi reformat conform celor mai bune practici bancare internaţionale.

În noaptea de cinci spre șase iulie, una dintre filialele băncii MAIB a fost spartă, iar hoții au furat 84 de casete de siguranță, cauzând un prejudiciu de aproape 30.000.000 de lei.

In this article


Join the Conversation