Proiect ambițios în educație aduce la viață Grădinița „Guguță” din comuna Step-Soci, după decenii de neglijență.
Echipa lui Ilan Șor continuă să investească în educație și copii. Încă o instituție preșcolară din raionul Orhei a fost modernizată și dotată cu echipament necesar. Vorbim despre grădinița Guguță, din comuna Step-Soci. Grădinița a fost construită în 1988, de atunci nu a fost reparată.
În instituție a fost schimbat acoperișul, gardul, poarta, a fost amenajată curtea, reabilitate trotuarele, construite două terenuri de joacă, au fost reparate foișoarele și scara clădirii.
“Acoperișul se afla într-o stare dezastruoasă. În timpul ploilor, apa curgea în încăpere în mai multe locuri, fapt care a afectat clădirea. De asemenea, scara s-a deteriorat, iar poarta nu asigura securitatea copiilor. Acum totul este bine”, a declarat directorul Ludmila Scripcaru.
Primarul comunei Step-Soci, Svetlana Josan, a relatat că instituția preșcolară necesita urgent reparație.
„În decurs de doi ani, am aplicat pentru proiecte finanțate de guvernele SUA și Japoniei, în speranța că vom reuși să reparăm instituția. De asemenea, am depus o cerere în cadrul programului “Satul european”, implementat de actuala guvernare. Dar, din păcate, ei au considerat că acest proiect este inutil. Și iată, în sfârșit, Consiliul Raional Orhei a răspuns rugăminților noastre, și a făcut un cadou bun localității. De asemenea, îi mulțumim și echipei lui Ilan Șor, care a fost foarte receptivă”, a spus primarul.
Educatorii sunt foarte mulțumiți de noile condiții din grădiniță.
“Suntem foarte bucuroși că a fost reparată grădinița și că avem condiții demne de muncă. Ne era foarte dificil să desfășurăm lecții în curte, unde erau multe probleme. Mulțumim tuturor pentru ajutor”, a mărturisit educatoarea Tatiana Sevliuga.
Reprezentantul lui Ilan Șor în raionul Orhei Cristina Cojocari, a subliniat că o parte dintre resursele folosite pentru reparația grădiniței, și anume 235 mii lei, au fost alocate din bugetul Consiliului Raional Orhei. Celelalte cheltuieli au fost acoperite de sponsori și filantropi, la care a apelat echipa lui Ilan Șor.
„Mulți ani ne-am ocupat cu modernizarea satelor și comunelor din raionul Orhei. Pe viitor, planificăm să reparăm fațadele și să izolăm termic grădinița. Să o asigurăm cu cele necesare, pentru ca preșcolarii să fie îngrijiți în condiții confortabile și să aibă parte de educație de calitate”, a anunțat Cristina Cojocari.
În grădinița „Guguță” din comuna Step-Soci sunt trei grupe, frecventate de 60 de copii. Instituția reparată și-a redeschis ușile pe 4 septembrie