Un intermediar și un funcționar public au fost reținuți în această dimineață de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți, fiind cercetați într-un dosar de trafic de influență. Bănuiții ar fi promis că-l pot ajuta pe denunțător să obțină permisul de conducere, în schimbul unei sume de bani.
Persoanele au pretins că au influență asupra unor funcționari din cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto (SÎVDCA) Bălți.
În acest scop, bănuiții ar fi cerut 1.500 de euro de la denunțător.
Potrivit CNA, după ce nu și-au onorat promisiunea, bănuiții au decis să returneze banii.
În această dimineață, ofițerii CNA au descins cu percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților. Astfel, au fost ridicate probe relevante pentru cauză, inclusiv purtători de informații și mai multe seturi de acte ale candidaților la perfectarea permiselor de conducere cu sume de bani atașate.
Ambele persoane au fost reținute pentru 72 de ore.