Un minor în vârstă de 16 ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea a două jafuri stradale.
Primul caz a avut lac pe data de 30 aprilie, polițiștii fiind alertați de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, comunicând că activează ca taximetrist și în timp ce staționa pe str. Al.Russo, un individ i-a sustras în mod deschis din automobil, două telefoane mobile. Prejudiciul a fost estimat la 4 000 lei.
Al doilea caz a avut loc pe data de 04 mai, când individul a intrat într-un magazin amplasat pe str. Ig. Vieru și în mod deschis, a sustras telefonul mobil de pe masă, după care cu bunul sustras a părăsit locul infracțiunii. Prejudiciul estimat de femeie constituie 1 600 lei.
Urmare a măsurilor întreprinse de ofițerii de investigație, suspectul a fost localizat și reținut, fiind escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția comunicând că două telefoane a reușit să le comercializeze prin intermediul aplicației ,,Telegram”, astfel obținând un profit în sumă de 1 000 lei.
Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice și furt.
Actualmente minorul este cercetat în stare de libertate pentru jaf, infracțiune care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani.