Mii de euro, dispăruți din buzunarele a 6 tineri morți într-un accident la Ștefan Vodă

La patru ani de la tragedia din 27 noiembrie 2021, când șase tineri au murit într-un grav accident rutier în raionul Ștefan Vodă, familia unuia dintre ei acuză...

La patru ani de la tragedia din 27 noiembrie 2021, când șase tineri au murit într-un grav accident rutier în raionul Ștefan Vodă, familia unuia dintre ei acuză că din automobil au dispărut mii de euro și lei.

Potrivit unei investigații ZdG, aurul purtat de victimă a fost returnat, însă banii nu au mai fost recuperați.

Accidentul produs în noaptea de 27 noiembrie 2021 a zguduit întreaga țară. Șase tineri – două cupluri și alți doi prieteni – și-au pierdut viața pe loc, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac în raionul Ștefan Vodă, în apropiere de Popeasca.

După tragedie, rudele au fost chemate pentru identificarea victimelor și ridicarea bunurilor personale. Maria Boico, mama lui Anatolie Boico, susține că atunci au apărut primele suspiciuni.

Potrivit declarațiilor sale, fiul ar fi avut asupra sa aproximativ 4.250 de euro și 2.000 de lei. „Banii nu erau. Doar actele”, a spus femeia, referindu-se la portmoneul găsit ulterior.

Familia afirmă că tinerii se îndreptau la cumpărături, iar banii ar fi fost adunați inclusiv de la prieteni. În documentele citate în investigație sunt menționate sume de ordinul miilor de euro și lei care ar fi lipsit din automobil.

În același timp, mama tânărului a declarat că fiul purta un lănțișor și o cruce din aur. La morgă, rudele au observat lipsa bijuteriilor și au fost îndrumate să întrebe la Poliție. Ulterior, li s-ar fi spus că există „ceva în safeu”, iar aurul a fost returnat.

În privința banilor, însă, situația a rămas neschimbată. Maria Boico spune că a depus plângeri privind presupusul furt, dar, potrivit unei ordonanțe a Procuraturii raionului Ștefan Vodă, s-a dispus refuzul pornirii urmăririi penale pe motiv că nu există elementele constitutive ale infracțiunii.

Femeia afirmă că a primit, în timp, mai multe decizii privind deschiderea și clasarea cauzei și că nici până astăzi sumele despre care susține că se aflau în mașină nu au fost restituite.

Astfel, la patru ani de la una dintre cele mai grave tragedii rutiere din ultimii ani, pe lângă durerea pierderii celor șase tineri, familiile continuă să caute răspunsuri și în legătură cu miile de euro despre care spun că au dispărut din automobil în noaptea accidentului.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

 

In this article