Medicamentele s-au scumpit

Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a efectuat o serie de modificări în lista medicamentelor cu preţul de producător, majorate la începutul lunii august 2019 cu circa 5%....

Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a efectuat o serie de modificări în lista medicamentelor cu preţul de producător, majorate la începutul lunii august 2019 cu circa 5%.

Potrivit unui ordin semnat de Zinaida Bezverhni, Director general al autorităţii, modificarea a constat în substituirea unor anexe din decizia precedentă, adoptată pe 2 august 2019, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Modificarea este argumentată prin necesitatea de înlăturăre a „unor erori în legătura cu implementarea sistemului informațional automatizat, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la medicamente”, precum și ale Legii cu privire la activitatea farmaceutică.

În consecinţă din listă au dispărut peste 30 de denumiri de medicamente.

Reprezentanţii Agenţiei Medicamentului au refuzat să explice despre ce erori a fost vorba în lista medicamentelor cu preţul de producător revizuit în urma deprecierii cu mai mult de 5% a monedei naţionale în raport cu valuta preţului inclus în Catalogul naţional de preţuri (USD/EUR).

Potrivit unui unui ordin emis pe 2 august 2019, de AMDM a fost aprobată lista a peste 1.950 de medicamente a căror preţ calculat în lei s-a majorat cu circa 5%.

De exemplu comprimatele de citramon produse de Farmstandart-Leksredstva din Rusia vor costa 1,64 lei, cu 11 bani mai scump decât anterior, iar cele de Gripgo ale companiei Kusum Healthcare Pvt.Ltd din India – 4,10 lei, cu 20 de bani mai mult. Preţul lor în dolari a rămas însă neschimbat.

Au crescut în preţ şi cele mai scumpe medicamente înregistrate pe piaţă. De exemplu preparatul Vylvio al companiei AbbVie Biopharmaceuticals GmbH, Elveţia (PROD: AbbVie Deutschland GmbH & Co.KG, Germania) va costa 181.609.02 de lei, adică cu 11.689 lei mai scump, decât anterior.

In this article


Join the Conversation