Angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” vor desfășura astăzi, 14 decembrie, un exercițiu tactic în raionul Orhei.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care menționează că „acesta se implementează cu regularitate conform planului de acțiuni și intervenții în teritoriu”.
„Vă îndemnăm să tratați aceste activități ca pe unele de rutină, să nu răspândiți informații eronate și să vă informați doar din surse oficiale”, a mai adăugat IGP.