Mărturia soției unui soldat rus de la Makiivka: “Ștergeau resturi de creier de pe bocanci”

Încep să apară mărturii despre despre atacul cu rachete HIMARS desfășurat de ucraineni asupra școlii din Makiivka, transformată de ruși în cazarmă și depozit de armament. Rudele soldaților...

Încep să apară mărturii despre despre atacul cu rachete HIMARS desfășurat de ucraineni asupra școlii din Makiivka, transformată de ruși în cazarmă și depozit de armament. Rudele soldaților rămași în viață au reușit să ia legătura cu ei și au aflat amănunte înfiorătoare despre atacul din noaptea de Revelion și despre condițiile în care luptă soldații ruși.

Bilanțul oficial al pierderilor de vieți omenești în urma atacului de la Makiivka, recunoscut de Moscova, este de 63 de militari. Autoritățile ruse nu au dat niciun detaliu în plus, însă informațiile vehiculate de bloggeri și corespondenți de război pro-ruși vorbesc de sute de militari care erau adăpostiți în clădirea școlii și de un depozit de muniții la subsol.

Printre soldații ruși se aflau și recruți din Samara, potrivit guvernatorului acestei regiuni din sud-vestul Rusiei, Dmitri Azarov, și informațiilor postate pe grupul „Mobilizare | Regiunea Samara 2022” de pe rețeaua socială rusească VKontakte, scrie portalul rusesc independent 7×7.

Guvernatorul a sfătuit rudele soldaților să ia legătura cu comisariatul militar sau să sune la numărul de call center pentru a afla mai multe amănunte și a promis că îi va ajuta pe cei răniți și va sprijini familiile militarilor.

Pe un grup de comunicare al soldaților mobilizați, cineva a scris că toate „bunurile companiei au fost distruse sub dărâmături”, potrivit 7×7.

Rudele soldaților din orașul Toliatti au anunțat că astăzi se va ține o slujbă în memoria acestora. Unii dintre supraviețuitorii de la Makiivka și-au contactat soțiile.

„Într-adevăr, sunt mulți morți. Am aflat că aproape tot ce aveau a fost lăsat acolo (sub dărâmăturile școlii). Știu doar că mulți au fost sfâșiați (de explozie) în așa fel, încât practic nu a rămas nimic din trupurile lor. Pur și simplu ștergeau resturi de creier de pe bocanci”, a declarat soția unui soldat mobilizat pentru 7×7.

O altă soție a spus că răniții au fost duși la spital, în regiunea Rostov, la granița cu Ucraina.

„Soțul meu mi-a scris adineaori câteva rânduri că este în viață și este bine. Au sunat mai mulți bărbați, au rămas fără nimic. Cei care au supraviețuit au rămas în șlapi. Nu au nimic: nu au lucruri, nu au medicamente, nu au bani, nu au mâncare… Pur și simplu oribil”, a declarat femeia, potrivit 7×7.

Sursa: digi24.ro

In this article