La Orhei, a fost onorată memoria soldaților internaționaliști care au murit în timpul războiului din Afganistan. A fost organizat un marș în cinstea lor, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și locuitori ai municipiului. Participanții la marș au mărșăluit de la Primărie până la monumentul dedicat eroilor căzuți în Afganistan, unde a fost ținut un minut de reculegere.
În cadrul mitingului de doliu, conducerea municipiului și a raionului Orhei a exprimat recunoștință și condoleanțe familiilor acestora.
Președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, a vorbit despre curajul soldaților căzuți la datorie, îndemnând locuitorii orașului Orhei să le păstreze vie memoria.
„Depunem aceste flori cu gratitudine și respect, ca simbol al recunoașterii curajului și sacrificiului lor. Să nu-i uităm niciodată și să le cinstim mereu memoria. Curajul lor va rămâne mereu un exemplu pentru noi”, a declarat Adașan.
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a dat asigurări că echipa lui Ilan Șor va continua să susțină familiile victimelor și veteranii care încă suferă de pe urma consecințelor războiului.
„Suntem obligați să păstrăm amintirea lor în inimile noastre și în istoria noastră. Noi, echipa Ilan Șor, vom ajuta mereu familiile eroilor și veteranilor. A avea grijă de Dumneavoastră este datoria noastră sacră”, a declarat Tatiana Cociu.
Viceprimarul Valerian Cristea a transmis condoleanțe familiilor victimelor, exprimându-și speranța că Republica Moldova va reuși să păstreze pacea și să-și protejeze cetățenii de războaie.
„A fost un război teribil. Atunci au murit 301 de tineri moldoveni. Veșnică amintire pentru ei. Mamele lor au vărsat multe lacrimi. Dumnezeu să protejeze familiile eroilor noștri. Le spunem mulțumesc, vor rămâne mereu în inimile noastre”, a declarat Valerian Cristea.
Președintele Uniunii Veteranilor de Război din Orhei, Mihail Negară, de asemenea, a adus un omagiu foștilor săi camarazi. Cu lacrimi în ochi, el a vorbit despre curajul și devotamentul soldaților sovietici.
„Au murit tineri. Ei nu au putut să-și realizeze visele. Iar mamele lor nu au avut ocazia să-i sărute și să-i îmbrățișeze pentru ultima oară. În fiecare an rămân tot mai puțini veterani din cauza rănilor spirituale și fizice provocate de război. Și astăzi, din păcate, trebuie să vorbim despre război, este atât de dureros…”, a declarat Mihail Negară.
La 15 februarie s-au împlinit 35 de ani de la retragerea definitivă a trupelor sovietice din Afganistan. La război au participat circa 12,5 mii de locuitori ai RSS Moldovenești, dintre care cel puțin 301 au murit.