În cadrul unei emisiuni televizate Președintele Parlamentului Igor Grosu a dezvăuit intențiile guvernării cu privire la asigurarea securității țării. Într-o manieră insolentă, caracteristică guvernării, speakerul a insistat pe consolidarea militară a țării, solicitarea ajutorului din partea vecinilor în ceea ce privește apărarea antiaeriană, securitatea cibernetică și energetică. Cireașa de pe tort a fost desigur avertizarea că Moldova ”este doldora de spioni ruși”, constatarea necesității înăspririi pedepselor pentru trădarea de patrie și anunțul privind elaborarea unei legi cu privire la mandatul de securitate acordat SIS.
Deja nu ne mai miră îndîrjirea cu care liderii PAS doresc să-și desființeze oponenții lor politici. Deși eșuează lamentabil în hărțuirea procuroricească a liderilor partidelor de opoziției și se arată incapabili în a identifica dovezi concludente pentru a-i trage la răspundere, PAS totuși intenționează să curețe definitiv cîmpul politic de orice opoziție moldovenistă sau pro rusă. Din această cauză, PAS vrea mandat de securitate pentru SIS și ani grei de pușcărie pentru membrii așa numitei ”frății a hoților și a războiului” – sintagmă menită să diabolizeze adversarii politici ai PAS.
În opinia guvernării, procurorii anticorupției trebuie să fie cuplați cu ofițerii SIS pentru a lansa un război ”drept” contra oligarhiei păstorite de Moscova. Dragalin și Musteață, două chipuri și simboluri neîntinate ale represiunii occidentale, urmează să dirijeze această sfîntă cruciadă împotriva rămășițelor barbare ale trecutului oligarho-kaghebist. Tabloul este simplu ca bună ziua și reflectă primitivismul viziunilor PAS-iste – cine nu e cu noi e împotriva noastră.
În realitate, aceste intenții evghenicoase de a băga după gratii toți spionii ruși din Moldova sînt mai curînd comice întrucît nimeni nu crede în realizarea lor. Cel puțin pe hîrtie un asemenea plan are în vedere crearea unui sentiment de frică generalizată în societate și în consecință vom avea o populație cu căluș în gură. Oponenții regimului actual care îndrăznesc să nu fie de acord cu PAS-iștii vor fi vînați de o poliție secretă a gîndirii care nu va permite exprimarea unui punct de vedere contrar dogmelor puterii.
În fapt, micul napoleon de pe malurile Bîcului propune o instaurare a unei tiranii staliniste în condițiile în care guvernarea PAS pîrîie din toate încheieturile. Loialitatea propriilor membri este pusă sub semnul întrebării iar liderașii de partid se opun deciziilor venite de la centru pentru a-și securiza micile (sau poate deloc micile) gheșefturi.
Astfel, domnul Grosu este prins într-o flagrantă pierdere a simțului măsurii – un regim aflat într-o criză acută și aflat pe patul de moarte se roțăiește la adversarii săi și le promite cazanele iadului. Aceste inițiative privind mandatul de securitate și pedepse mai mari pentru trădătorii de patrie, ar putea fi respinse chiar de proprii colegi de partid întrucît membrii PAS sînt astăzi terifiați de ceea ce li se întîmplă în spațiul public din cauza scurgerilor de informații operate probabil chiar de tovarășii lor de drum. De aici, amuzamentul general în galeria opoziției care savurează din plin destăinuirile compromițătoare din viața politică a micilor tirani de pe Bîc.
Ideea unui mandat de securitate acordat SIS este amuzantă și din alt punct de vedere. În ultimul timp, am constatat existența unor acțiuni de filaj neîngrădit în raport cu liderii opoziției. Scurgerile de informație ne-au arătat că, de exemplu, convorbirile lui Igor Dodon din propria casă ajungeau neîntîrziat pe masa consilierului pe securitate a președintelui țării, Dorin Recean. Acest fapt doar confirmă bănuiala noastră că la nevoie SIS se sustrage foarte ușor prevederilor legale și instituie un control polițienesc total prin colectarea neautorizată de informații. Oferirea unui mandat de securitate SIS-ului este, astfel, redundantă întrucît înzestrează această organizație cu împuterniciri de care ea dispune deja în exces.
Autor: Cornel Ciurea