Majoritatea moldovenilor consideră că Justiția nu s-a reformat, dar trece sub controlul PAS (sondaj)

Aproape 70 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova sunt de părerea că Justiţia trece sub controlul celor aflaţi acum la putere. Sunt rezultatele barometrului socio-politic februarie 2022, realizat...

Aproape 70 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova sunt de părerea că Justiţia trece sub controlul celor aflaţi acum la putere. Sunt rezultatele barometrului socio-politic februarie 2022, realizat de IMAS la comanda Public Media. Doar 18% dintre respondenți au declarat că Justiția devine independentă, iar 14% au refuzat să răspundă la această întrebare.

Totodată, 76 la sută dintre participanții la sondaj nu cred în reforma Justiției, anunțată de PAS: 49% au spus că nu s-a făcut nimic la acest capitol, iar 27% sunt de părerea că au fost unele acțiuni, dar acum reforma s-a împotmolit. Doar 13% dintre respondenți consideră că reforma avansează, iar 11% au refuzat să răspundă la întrebare.

Sondajul a fost realizat în perioada 24 ianuarie – 14 februarie 2022 și au fost intervievate 1123 de persoane. Marja de eroare este de 3 la sută.

In this article