
O procesiune religioasă, în cadrul căreia participanții s-au rugat pentru ploaie, a fost organizată în Găgăuzia, în sudul Republicii Moldova. Zeci de credincioși s-au adunat în fața bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Comrat, de unde au pornit pe jos, în rugăciune, cerând ploaie și bunăstare pentru întreaga Găgăuzie, transmite IPN.
Localnicii spun că nu a mai plouat de peste o lună. Dacă nu vor cădea precipitații în următoarele 5-6 zile, recolta de porumb ar putea fi compromisă, a spus un lider agricol local.
Oamenii își pun speranța în ploaia care, potrivit tradiției, cade în preajma sărbătorii Sfinților Petru și Pavel, pe 12 iulie. „În acele zile întotdeauna plouă”, a spus unul dintre participanții la procesiune.
Purtând icoane, cruci și alte însemne bisericești, credincioșii au mers pe jos și s-au rugat ca „ziua de mâine să fie mai bună decât cea de azi” și ca recolta să fie una bogată.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai administrației Găgăuziei. Vicepreședintele Comitetului Executiv, Victor Petrov, a declarat pentru un portal local de știri că este o zi foarte importantă pentru toți credincioșii. „Ne rugăm ca pe pământul nostru să fie pace, să vină ploaia, să avem recoltă. Ne rugăm pentru bunăstarea familiilor și copiilor noștri”, a afirmat oficialul.
Procesiunea s-a încheiat cu o rugăciune la poalele colinei Cîpceac, unde, în fața crucii de închinare, participanții s-au rugat pentru bunăstare și ploaie, dar și pentru pace.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu de caniculă pentru zilele de 7 și 8 iulie, când sunt așteptate temperaturi de până la 38 de grade Celsius.