Procuratura municipiului Bălți anunță că printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Central, o femeie în vârstă de 51 de ani a fost recunoscută vinovată de omor în circumstanțe agravante. Instanța i-a stabilit pedeapsa de 15 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei.
Inculpata a fost acuzată că, la data de 8 martie 2024, în jurul orei 21:30, aflată într-un apartament din municipiul Bălți, unde locuia împreună cu concubinul său în vârstă de 71 de ani, în timpul unui conflict însoțit de îmbrânceli, a lovit victima în cap cu un vas metalic de bucătărie. După ce victima a căzut la podea, inculpata i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în cap, gât și corp, apoi l-a strangulat cu o eșarfă. Victima a decedat pe loc.
Femeia și-a recunoscut vinovăția.
În privința inculpatei, a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.