Ion Perju, despre direcționarea tuturor banilor statului pentru alegeri: În cea mai săracă casă, trebuie să fie lăsat un ban pentru zile negre

În aceste condiții climaterice, fiind înregistrate deja daune în sumă de peste 50 de milioane de lei în domeniul agriculturii, precum și existând necesarul de încă 12 milioane...

În aceste condiții climaterice, fiind înregistrate deja daune în sumă de peste 50 de milioane de lei în domeniul agriculturii, precum și existând necesarul de încă 12 milioane de lei pentru sistemul național antigrindină, Bugetul de rezervă al Republicii Moldova nu poate fi golit pentru finanțarea alegerilor parlamentare anticipate. De această părere este ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, poziția acestuia fiind susținută și de către Pavel Voicu, ministru al Afacerilor Interne.

”La moment, securitatea alimentară a țării este asigurată. Dacă continuă ploile și dacă vor fi probleme cu recoltarea, da, vom avea probleme. Riscuri sunt. Și eu sunt optimist, cum este și ministrul Voicu. În anul 2003, noi am rămas și fără semințe pentru grâu, pentru semințe avem nevoie de 60 mii de tone. Calculați la prețul de 8 lei/kg, înmulțiți și o să aflați de câți lei avem nevoie”, a spus Ion Perju, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prezent în studioul emisiunii Acces Direct de la NTV Moldova.

”Eu nu-mi închipui, ca rezerva financiară a statului să fie golită. În cea mai săracă casă, am spus, întotdeauna trebuie să fie lăsat un ban pentru zile negre. Nu mă interesează cum se conduc alții, noi astăzi avem obiectivul să asigurăm țara cu pâine și cu alte produse alimentare pentru necesitățile populației”, a mai spus Perju.

În context, și ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a spus că Ministerul Finanțelor a cerut reducerea cu 10% a capitolelor cheltuieli, aferente unor proiecte aflate deja în curs de execuție, dar MAI nu a acceptat să ofere un aviz pozitiv. Voicu a spus că secretarul de stat de la Finanțe a cerut acești bani pentru finanțarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, provocate de către președintele Maia Sandu.

In this article