Ion Chicu: Judecătorii care vor emite decizii în baza cărora Republica Moldova va fi condamnată la CEDO, vor răspunde MATERIAL

Premierul Ion Chicu a declarat că toți judecătorii care vor emite decizii în baza cărora Republica Moldova va fi condamnată la CEDO vor răspunde material. Șeful Guvernului...

Premierul Ion Chicu a declarat că toți judecătorii care vor emite decizii în baza cărora Republica Moldova va fi condamnată la CEDO vor răspunde material. Șeful Guvernului a menționat, după ședința săptămânală de la Președinție că, până la 15 martie, Ministerul Justiției va elabora și va prezenta un mecanism de înaintare a acțiunii în regres în privința judecătorilor care emit decizii pentru care Moldova e condamnată la CEDO.

”Acțiunea în regres înseamnă că persoanele respective trebuie să răspundă, inclusiv material. Este abordarea pentru toate deciziile pe care le vom primi noi mai departe de plată în urma condamnărilor la CEDO”, a declarat Chicu.

Potrivit premierului, Ministerul Finanțelor pregătește rectificări la bugetul de stat pentru a identifica 70 de milioane de lei din banii alocați sistemului justiției, pentru a plăti amenda stabilită de CEDO în cauza „Gemeni”.

”Ca să identificăm aceste 70 de milioane trebuie să tăiem de undeva. De unde? De la copii? Nu. Pensionari? Nu. Tăiem din sectorul justiției. Banii trebuie să-i luăm de acolo de unde se comit aceste ilegalități”, a declarat Chicu.

Ministerul Justiției a sesizat Procuratura Generală în privința încălcărilor constatate de CEDO în cauza „Gemeni”, prin care statul nostru a fost supus unei plăți de 70 de milioane de lei.

Șeful statului, Igor Dodon, a declarat că este necesar un mecanism prin care apartamentele și mașinile judecătorilor care se fac vinovați de condamnarea Republicii Moldova la CEDO să fie încasate în folosul statului.

In this article