Ion Chicu, internat la reanimare: Prima reacție a fostului premier

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova a fost internat în secția de reanimare a Spitalului Republican. Ex-șeful Cabinetului de miniștri s-ar fi infectat...

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova a fost internat în secția de reanimare a Spitalului Republican.

Ex-șeful Cabinetului de miniștri s-ar fi infectat cu noul Coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Republican a confirmat că Ion Chicu este internat în spital, însă nu a divulgat date despre starea de sănătate a acestuia, precum și secția în care se află.

La scurt timp, însă, după ce în presă a apărut informația, Ion Chicu a venit cu o reacție. 

„Stimați Prieteni! Avem în țară cei mai buni medici din lume! Totul va fi bine! Mulțumesc tuturor pentru cuvinte calde și urări de sănătate! Vă rog, aveți mare grijă de sănătate!”, a spus ex-premierul R. Moldova.

Amintim că fostul prim-ministrul a mai fost anterior infectat cu noul Coronavirus. Despre acest lucru a anunțat serviciul de presă al Guvernului pe 8 decembrie 2020.

Atunci, Ion Chicu s-a autoizolat la o casă la sol. 

Tot atunci, s-a vehiculat că, cel mai probabil, el a prezidat ședințele Cabinetului de miniștri dintr-o odaie a mansardei vilei sale de la Durlești, suburbia Capitalei.

In this article