Ion Ceban va crea o bază unică de date a beneficiarilor de compensații, pentru a elimina birocrația din sistem

Procedura de acordare a compensațiilor, dar și a tuturor ajutoarelor materiale pentru persoanele de vârsta a treia va fi simplificată, după lansarea unui șir de programe de susținere...

Procedura de acordare a compensațiilor, dar și a tuturor ajutoarelor materiale pentru persoanele de vârsta a treia va fi simplificată, după lansarea unui șir de programe de susținere a oamneilor în etate. Proiectul este unul prioritar pe agenda candidatului la funcția de primar al Capitalei Ion Ceban, transmite Breaking News.

„Pentru fiecare categorie de oameni avem deja unele programe lansate. Este vorba despre compensarea a 40 la sută din cheltuielile pentru încălzire în perioada rece a anului. La fel vom insista să fie abrogată legea 303, care jecmănește cetățeanul, obligând-ul să plătească pentru apa pe care nu o consumă”, a declarat Ion Ceban. „Vom încerca să îmbunătățim procedurile și să eliminăm birocrația, care impune oamenii să umble pe la toate instituțiile cu setul de acte, mai ales cei nevoiași. Soluția mea este una foarte simplă: vom face o bază de date care va integra toate serviciile – cel de asistență socială, cel al fondului locativ și primăria, astfel într-un an de zile vom exclude toată birocrația”, a precizat candidatul la funcția de primar al Capitalei.

De asemenea, persoanele de vârsta a treia vor beneficia în continuare de programele de protezare dentară și oculară gratuită, care vor fi extinse.

„Am extins numărul de beneficiari de compensație pentru călătoria în transportul public: am inclus persoanele nevoiașe, medicii, pedagogii, dar și persoanele cu nevoi speciale și veteranii, inclusiv cei ai structurilor de forță. În total este vorba despre 77 de mii de oameni. Sunt sume enorme alocate, dar trebuie să ajungem la fiecare. Vom face tot posibilul ca să venim cât mai aproape de fiecare cetățean și să le asigurăm aceste servicii, inclusiv acoperite de către municipalitate”, a conchis Ion Ceban.

In this article


Join the Conversation