Ion Ceban acuză PAS că ar pregăti scenarii pentru devansarea alegerilor locale din Chișinău și vorbește despre „planuri ilegale”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că în interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate s-ar discuta despre organizarea alegerilor locale din Chișinău în toamna acestui an, ceea ce...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că în interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate s-ar discuta despre organizarea alegerilor locale din Chișinău în toamna acestui an, ceea ce ar contrazice cadrul legal actual.

Potrivit acestuia, scrutinul local din capitală ar trebui să aibă loc în toamna anului viitor, conform legislației în vigoare, și nu mai devreme. Ceban susține că orice eventuală devansare ar reprezenta „încercări ilegale” și „scheme politice” îndreptate împotriva sa și a echipei sale.

Edilul afirmă că în spatele acestor presupuse acțiuni s-ar afla conducerea PAS, menționând-o pe președinta țării Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și deputatul Liliana Carp, cu sprijinul mediatic al lui Andrei Spînu.

„Despre asta am informat și vom informa toate ambasadele”, a declarat Ion Ceban, adăugând că alegerile locale din Chișinău trebuie să se desfășoare conform termenului stabilit de lege.

El mai susține că adversarii politici ar încerca „toate metodele” pentru a influența procesul electoral, afirmând că aceștia nu ar avea șanse prin mijloace democratice.

Totodată, Ceban a criticat actuala guvernare, susținând că nu ar fi realizat reforme semnificative și că ar fi acumulat datorii, acuzând intenția de a obține controlul asupra capitalei prin „lozinci politice”.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article